O colaborare de excepție, cu Centrul Universitar de Fizio-Kinetoterapie și Recuperare al Universității „Dunărea de Jos” din Galați
Academia de Baschet Phoenix Galați este încântată să anunțe încheierea unui parteneriat de top cu Centrul Universitar de Fizio-Kinetoterapie și Recuperare al Universității „Dunărea de Jos” din Galați, reprezentat de directorul instituției, conf. Univ. Dr. Andrei Iordan.
De partea noastră, Cristina Nini este autoarea și semnatara acestui protocol de colaborare, care ne onorează și vine în sprijinul întregii vieți sportive din Galați.
Centrul de activitate didactică și de cercetare științifică al prestigioasei Universități „Dunărea de Jos” este recunoscut pentru activitatea sa și pentru specialiștii săi. Acum se pune însă și mai mult în slujba comunității și își extinde serviciile, astfel încât să fie la dispoziția tuturor celor care doresc să apeleze la ei, motiv pentru care a și înființat o societate comercială prin care poate presta servicii. Mai mult, în stafful centrului există și medic sportiv și, de acum înainte, cei care au nevoie vor putea solicita eliberarea de vize sportive.
Datorită acestor atuuri ale Centrului, Academia de Baschet Phoenix Galați se va bucura de colaborare pe toate segmentele de servicii oferite de instituția universitară. Protocolul prevede participarea împreună la evenimente sportive, realizarea de workshopuri și de dezbateri pe teme de cercetare sportive și kineto-terapeutice.
Centrul Universitar de Fizio-Kinetoterapie și Recuperare al Universității „Dunărea de Jos” din Galați
Mulțumim colectivului de la Centrul Universitar de Fizio-Kinetoterapie și Recuperare al Universității „Dunărea de Jos” din Galați și în mod special domnului Andrei Iordan și suntem onorați de o astfel de colaborare! Suntem recunoscători pentru prima acțiune pe care am desfășurat-o împreună, Phoenix Streetball 3×3 – ediția 2026, când specialiștii centrului ne-au asistat și ne-au ajutat de-a lungul întregii competiții!