Rezultatele perseverenței pentru juniorii U16
Perseverența continuă să aducă rezultate în rândul generației de sportivi născuți în 2006.
După partidele bune făcute de aceștia în sezonul precedent, urmate de perioada de muncă asiduă pe timpul verii, rezultatele nu au întârziat să apară.
Roberto Dimachi (foto stânga) a fost convocat la prima acțiune a lotului național u16 masculin din sezonul 2021-2022. Perseverența acestuia în timpul antrenamentelor și sacrificiile de pe teren din timpul meciurilor au fost atent urmărite de către antrenorul selecționer. Totodată, în atenția antrenorilor echipei naționale se află și Robert Barbu (foto mijloc stânga), care din păcate este indisponibil pentru această primă reunire.
Continuând cu veștile bune, dorim să îi menționăm pe alți doi componenți ai generației 2006 care au făcut pasul înainte în această fereastră de transferuri. Anastosios Bondoc (foto mijloc dreapta) a ales să meargă la Real Betis Baloncesto Academy, o Academie cu renume în baschetul european. Cel de-al doilea jucător transferat în această vară este Răzvan Gârz (foto dreapta) care a ales să se mute în capitală, pentru a evolua în cadrul echipei Știința București. Cei doi transferați au fost de asemenea convocați anterior la loturile naționale de juniori.
Ne bucurăm să vedem că Academia de Baschet Phoenix Galați își păstreză în continuare statutul de pepinieră pentru loturile naționale de juniori.
Îi felicităm pe cei 4 jucători și le dorim succes în continuare!
În curând vă vom anunța jucătorii convocați la loturile de U15 (generația 2007) și U14 (generația 2008).