U14: Trei sportivi ai Academiei la trialul FRB
Federația Română de Baschet, cu sprijinul cluburilor afiliate, organizează la Ploiești, în perioada 3-5 septembrie, primul trial de selecție al sportivilor născuți în anul 2008 și mai mici. Acțiunea face parte din Programul Național de Selecție, care are ca scop constituirea loturilor naționale juvenile și pregătirea sportivilor selectați.
La această acțiune au fost selectați peste 150 de copii din toată țara, iar Academia noastră îi are ca reprezentanți pe:
- Ana Tiron (foto stânga);
- Sebastian Boghean;
- Alexandra Nacu.
Sportivii selectați vor avea ocazia să lucreze cu un colectiv tehnic format din invitați din străinătate, condus de lectorul FIBA Nenad Trunic și antrenorul grec Molyvdas Athanasios.
La finalul trialului o parte din jucători vor fi aleși pentru a continua cu antrenamentele de pregătire care se vor întinde pe perioada 5 – 10 septembrie, tot la Ploiești.
Următoarea acțiune din cadrul Programului Național de Selecție va avea loc în luna Octombrie.
Le urăm succes tuturor sportivilor și ne bucurăm să avem reprezentanți gălățeni la această primă ediție!