Masculin
U17: Am luptat până la capăt și ne-am clasat pe locul 5
La final de sezon, Academia de Baschet Phoenix Galați se mândrește cu parcursul și rezultatele echipei U17 în Campionatul Național. După luni întregi de muncă și competiții, băieții noștri s-au situat pe onorantul loc 5. Felicitări lor și antrenorilor! Antrenamentele generale, plus cele individuale, plus dăruirea, voia bună, sacrificiul și perseverența tuturor au făcut ca acești tineri ai Academiei de Baschet Phoenix Galați să reziste la efort susținut și să obțină rezultate încântătoare.
Primele 3 meciuri din grupă, susținute la Râmnicu Vâlcea, în cadrul Turneului Final, s-au finalizat cu următoarele rezultate:
- Academia de Baschet Phoenix Galați 78-87 ABC Leii București
- CS Vâlcea 1924 Râmnicu Vâlcea 83-72Academia de Baschet Phoenix Galați
- CSS CSm Petrolul Ploiești 114-85 Academia de Baschet Phoenix Galați
Au urmat partidele pentru ocuparea locurilor 5-8, unde juniorii noștri au obținut cele mai bune rezultate și s-au clasat pe locul 5:
- CS Agronomia București 72-81 Academia de Baschet Phoenix Galați
- Academia de Baschet Phoenix Galați 108-97 ABC Leii București
Jocul extraordinar al câtorva elevi ai Academiei a fost răsplătit de Federația Română de Baschet, iar acum ne mândrim cu cel mai bun marcator și cel mai bun pasator:
Matei Sorodoc - cel mai bun marcator (123 puncte)
Sebastian Boghean - cel mai bun pasator (35 pase decisive)
Bravo, dragii noștri! Ne-ați umplut inima de bucurie! Să rămâneți cei mai buni!
Academia de Baschet Phoenix Galați le transmite felicitări premianților sezonului:
- CSS CSM Ploiești
- Stars 2012 Iași
- CSU Andu Sibiu
Le mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi întregul campionat, familiei Academiei, susținătorilor și partenerilor noștri!
Alin Culea:
Ne-am întors de la Vâlcea cu un loc 5. Din păcate, nu este ceea ce ne-am dorit, dar sunt mulțumit că în partea a doua ne-am redresat și am reușit să scoatem ce a fost mai bine din lupta pentru locurile 5-8.Meciul pe care l-am pierdut cu Leii București a fost o greșeală la început de turneu, care, ulterior, ne-a costat calificarea în primele 4 echipe.Mă bucur că până la final am lăsat problemele la o parte și am reușit să jucăm ca o echipă și asta se vede în rezultatele din ultimele două meciuri. Apărarea agresivă ne-a arătat încă o dată că este cheia succesului. Și jocul colectiv în atac, de asemenea.Am îmbunătățit performanța de anul trecut, iar dorința cea mai mare este ca noi să învățăm ceva din acest turneu și să devenim mai puternici.Urmează turneul semifinal U18, așadar, înapoi în sală, pentru că mai avem de lucru!